o de Teodoreanu narată odisee prin vieneza timpurie primăvară
o de Teodoreanu narată odisee prin vieneza timpurie primăvară
Neîmblânzitul cadru al malului Dunărean, adăpostitor de o faună mistică, se lasă-ncurajat de primele raze ale unui martie tânăr, amintind, poate, unui studențesc suflet, aflat la depărtare de a sa proprie natalitate, de iconica voce literară, corelând astfel două universe aparent izolat existente în demonstratul efemer discursiv spațiu.
„Pe plaja vânătă a cerului, fuga luminii scăldată spre apus în insulele de mărgean risipise scoicile trandafirii ale norilor de seară.“ În casa bunicilor
„Sufletul meu e greu ca şi crengile cireşului tău; o iarnă întreagă acoperit de ninsori, singur ca ciorile negre şi corbii şi mai negrii. Dar sufletul meu, o iarnă întreagă a fost alb, şi în el te aşteaptă cireşele, primăvara cireşelor mele.“ Fata din Zalataust
„Ştii să asculţi? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care pleacă şi se întorc, ducând şi aducând primăvara? Ştii ce-i nostalgia? Priveşti uneori pe fereastră fără să vezi nimic? Sunt pe acolo şi într-acele, fără fiinţă, o apropiere şi o îndepărtare în preajma ta. Gândeşte-te la mine ca la o stea desprinsă din tine şi dusă în întunericul fără fund.“ Lorelei
„Piersicul înflorit – îl vezi şi-nchizi ochii fiindcă ai avut, cu o bătaie de inimă, icoana întâii sărutări: buzele roşii care-au zâmbit, obrajii copilăreşti care s-au înroşit. E trist un piersic înflorit, fiindcă alături de el, oricât ai fi de tânăr, eşti bătrân.“ La Medeleni
