La Gomera, a lui Corneliu Porumboiu, la Festivalul de film Viennale
Aflat la a 57-a ediție, cu un public de peste 93.000 de oameni pe an, principalul festival vienez de film, Viennale, va avea loc, conform tradiției, în plinele de istorie săli de cinemtograf ale capitalei austriece, la finalul lunii octombrie.
Sub motto-ul „14 zile, 5 cinematografe, 300 filme“, perioada dintre 24 octombrie și 6 noiembrie va fi dedicată distribuției unor filme fără de graniță, cu proveniență din toată lumea, filme abordante de tematici puternic contextuale. Subiecte influențate politic, cultural, religios, transpuse în toate genurile posibile, indiferent de lungimea filmelor, ori de anul producției, Viennale oferind și un program retrospectiv, festivalul necesită o implicare psihologică mărită din partea vizionatorilor.
Aflat în cadrul familiar al sălii de cinematograf, este însă vorba de „mai mult decât cinema” („Mehr als Kino”), nu doar prin angajare mentală încurajată, ci și prin organizarea evenimentelor precum interviuri, dezbateri cu artiștii și interpretări muzicale live.
După un an memorabil, 2018, cu aclamata participare a 5 producții românești, în anul 2019 vom fi reprezentați de ultima lansare a ineditului Corneliu Porumboiu, La Gomera. Totodată, în acest an vom avea parte de o perspectivă directă asupra festivalului, o relatare din spatele culiselor a desfășurării evenimentului, precum și de comentarii a filmelor privite în premieră, în cadrul festiv, unde se oferă prin context o gamă de informații unice, BanatulAzi având un corespondent de presă acreditat la ediția din 2019 a Festivalului de film Viennale.
Articol apărut în 23 octombrie 2019, în ediția online a BanatulAzi.