Îmbarcarea la bordul acestui tren se va dovedi o călătorie lungă și năbădăioasă, adesea criticată drept prea lentă; eu nu pot decât aprecia și intona delicatețea regizorului Andrew Dominik în a elogia genul Western, prin permiterea pătrunderii unei liniștii absolute, crearea spațiului profund de gândire și de simțământ.
Un an marcant pentru revoluționarea westernului clasic, odată cu al frațiilor Coen No Country for Old Men, apariția post-westernului The Assassination of Jesse James by the Coward Robert Ford, care, în mod surpinzător, nu a stârnit echivalentul de vâlvă, unește în această melancolică producție o distribuție care spune – încă de la început, multe despre film.
După 11 ani, Netflix-ul oferă oportunitatea de a afla biografia notoriului criminal Jesse James (care nu ar fi putut fi într-un mod mai intens încarnat de către altcineva decât Brad Pitt, într-un rol demn de Oscar), considerat invincibil, simultan urât și adorat, în special de către tânărul Robert Ford (poate cel mai remarcabil rol al lui Casey Affleck). Cu un frate, interpretat de aclamatul Sam Rockwell) care se alătură bandei lui Jesse, Robert intră în contact cu idolul său, dezvoltând o afecțiune exagerată, care-l surprinde până și pe obișnuitul cu devotament criminal. Această aparentă dragoste se metamorfozează însă curând în ceva și mai profund, culminând, cum anunță și titlul, cu uciderea antagonistului, posibil nu pentru a-și proteja propria viață și pe a celor din jur, ci, cel mai probabil, pentru a căpăta, odată cu moartea acestuia, statutul lui, faimă și aclamații. Lui Robert i se servește exact ce a râvnit, inteligența lui fiind însă orbită de lăcomie, neconștientizând astfel că el va deveni noul antagonist, judecat de către întreaga societate, ba chiar și de propria persoană, absența lui Jesse și constanta teamă fiind insuportabilă, ba chiar ucigătoare, provocatoare de sinucideri…
Pe scorul muzicii lui Nick Cave, predominat însă de o liniște producătoare de tensiune, parcă mai savuroasă decât a filmelor horror din ultimul timp… producția dispune de o tehnică cinemtografică ireproșabilă, plină de misticism, de un joc al umbrelor și o elogie adusă producătorului de istorie The Great Train Robbery din 1903 (să nu mai menționez desele referințe la eternul The Searchers, cu a sa prerie) în scena cea mai memorabilia din film (strict subiectiv).
Având acces la o narare omnipotentă, specifică, privind însă concordând prin ochii lui Jesse, un individ frământat de dezvoltarea nebuniei, identificarea pare a avea loc cu „fricosul“ Ford, luând parte la suferința și frustrarea sa, pe tot parcursul vieții sale efemere, prescrise. Relația dintre cei doi depășește granițele înțelegerii lumești, culminând gândurile spirituale, nelalocul lor, într-un secol al XIX-lea brutal, definit de banalitatea morții, ale personajului biografic, cu profunzimea și inteligența tânărului încă în formare.
Vizionarea va lăsă impresia că este mereu mai mult de știut, mai mult de aflat, că nu ni se spune tot, deținându-se cheia la ceva suprem, în stitlul Martyrs (R: Pascal Laugier, FR 2008), moartea (voluntară?!) lui Jesse venind prea curând totuși, poarta închizându-se din nou, poate însă nu incurabil, lumina ce trecuse prin nefiind ușor de uitat.
R: Andrew Dominik, USA 2007, 160 minute
Distribuție: Brad Pitt, Casey Affleck, Sam Shepard, Jeremy Renner, Mary-Louise Parker