„Sus, prin crângul adormit
A trecut în taină mare
De cu noapte, risipit
Șiruri de mărgăritare
Din panere de argint
Stol bălai
De îngeraș
Cu alai
De toporași
Primăvară, cui le dai?
Primăvară, cui le lași?
Se-nalță abur moale din gradină
Pe jos, pornesc furnicile la drum
Acoperișuri veștede-n lumină
Întind spre cer ogeacuri făra fum
Pe lângă garduri s-a zvântat pământul
Și ies gândacii-Domnului pe zid
Ferestre amortițe se deschid
Să intre-n casă soarele și vântul
De prin balcoane
Și coridoare
Albe tulpane
Fâlfâie-n soare
Ies gospodinele
Iuți ca albinele
Părul le flutură
Toate dau zor
Unele matură
Altele scutură
Colbul din pătură
Și din covor
Un zarzăr mic, în mijlocul grădinii
Și-a răsfirat crenguțele ca spinii
De frică să nu-i cadă la picioare
Din creștet, valul subțirel de floare
Că s-a trezit așa de dimineață
Cu ramuri albe – și se poate spune
Că-i pentru-ntâia oara în viață
Când i se-ntâmplă-asemenea minune
Un nor sihastru
Și-adună-n poală
Argintul tot
Cerul e-albastru
Ca o petală
De miozot
Soare crud în liliac
Zbor subțire de gândac
Glasuri mici
De rândunici
Viorele și urzici
Primavăra, din ce rai
Soare crud în liliac
Zbor subțire de gândac
Glasuri mici
De rândunici
Viorele și urzici
Primavăra, din ce rai
Nevisat de pământeni
Vii cu mândrul tău alai
Peste crânguri și poieni?
Pogorâtă pe pământ
În mătăsuri lungi de vânt
Lași în urmă, pe câmpii
Galbeni vii
De păpădii
Bălți albastre și-nsorite
De omăt topit abia
Și pe dealuri mucezite
Arături de catifea
Și pornește departe-n sus
După iarna ce s-a dus
După trena-i de ninsori
Așternută pe colini
Drumuri-nalte de cocori
Călăuzii cei străini
Își îndreaptă an cu an
Pasul tainic și te mint
Spre ținutul diafan
Al câmpiilor de-argint
Iar acolo te oprești
Și doar pasul tău ușor
În omăt strălucitor
Lasă urmei viorii
De condori împărătești
Peste albele stihii
Primăvară, unde ești?“
Text Tudor Gheorghe, Primăvară, după Virgil Carianopol
Bia