Jim Sheridan construiește mai mult decât o biografie dramatică ce ar aluneca în tragism, prin îmbinarea cinismului irlandez și a spiritului rebel popular.
Aflat la începutul unei cariere definite de 6 nominalizări Oscar, Jim Sheridan aducea la viață audio-vizuală în 1989 fenomenul marcant care a fost personalitatea irlandezului Christy Brown. Având la bază autobiografia scrisă de acesta, regizorul nu produce prin al său film un efect melodramatic, atribuindu-i autorului titlul de erou, de victimă suferindă, producând astfel o melodramă hiperbolică, un Bildungsroman de basm, ci o experiență umoristică în ciuda nuanțelor fumurii, disipativă de recepții.
Debutând prin sarcasm și irascibilitate încă de la prima scenă, care îl găsește pe Christy la gala festivă, cu ocazia lansării autobiografiei, la vârsta de doar 21 de ani, prezența antagonistă a protagonistului se lasă observată fără perdea. Suferind de paralizie cerebrală, fiul a unei familii numeroase, cu 21 de frați, care nu prezenta șansa unei posibilități de a se exprima măcar verbal a redefinit ambiția și puterea umană, devenind un prominent poet, pictor, scriitor, marcant pentru cultura irlandeză și nu numai. Refuzând a fi constant înjosit de cei din jur, băiatul de 13 ani știe a profita de singura parte a corpului funcțională, piciorul stâng, simbolic pentru al său personaj, scriind, după dureroase încercări, prima exprimare cognitivă, cuvântul mama, de aici începându-și calea de revoluționar al propriei sorți.
Fără a intenționa o critică brutală asupra mediului de proveniență, ori a produce o observație tulburătoare asupra sărăciei, a alcoolismului în care numeroasa familie a trebuit evolua, My Left Foot, cu siguranță prin inspirația regizorului, care a crescut în condiții similare pune accentul pe importanța familiei, pe dragostea interminabilă care a contribuit la îmbunătățirea condiției protagonistului. Cu o mamă (Brenda Fricker) dispusă a sacrifica orice și, fără a îi neglija pe ceilalți copii, ori a îl răsfăța pe cel aparent mai slab, dă dovadă de o percepție superioară și luptă fără demoralizare pentru a îi putea ameliora soarta fiului, temându-se însă de apariția speranțelor riscante și cu un tată imprevizibil (Ray McAnally), oscilant între alcoolism și dezamăgire totală în manifestări semnificative, bruște de afecțiune, Christy a finalizat prin a primi suport total din partea familiei, reproșurile fiind neexistente, pentru conturarea unei drame. Totodată, conștient de sprijinul primit și contrastual cu temperamentul său rece, ironic, el a încercat a recompensa prin muncă serioasă, neîmblânzită. Marea sa lipsă, provocatoare de frustrare, a fost îngrădirea la relații platonice, față de care el își exprimă saturația printr-o izbucnire fermecătoare, atât prin comic, cât și prin sfidarea concepțiilor, a regulilor disciplinare, a distribuției etichetelor, de care el n-a ținut vreodată cont, nu din ignoranță, ba contrariu, din concentrarea asupra principiilor superioare. Ironizat în copilărie de fete, suferind umiliri și respingeri, Christy s-a putut integra totuși în grupul local, defectul său devenind o calitate prin unicitate, participând și câștigând la meciuri de fotbal unde concurența și batjocora au reprezentat inocențe copilărești, frații arătând mereu indulgență și chiar admirație, implicându-l în fiecare activitate. Cadrul sărăcăcios, viața stradală din cartierul neobservat de elită nu prezintă o atmosferă respingătoare, agresivă, ci este înconjurat de căldură, camaraderie și simpatie, la boala copilului putând a contribui doar propria neglijență.
O suferință greu de stăpânit este produsă de logodna doctoriței Eileen (Fiona Shaw), a cărei simpatie și grijă el o intepretează drept interes pasional și care provoacă un șoc tulburător. Cu toate acestea, relația dintre cei doi, fie ea și platonică, rămâne superioară și stabilă, Eileen fiind factorul principal care a contribuit nu doar la îmbunătățirea vorbirii și a mișcării corpului, ci și la ambiționarea în succesul artistic. Spontana coliziune dintre Brown și asistenta Sheila (Alison Whelan) la gală, ca urmare a lipsei inhibiției și a abordării directe lipsite de artificialitatee a amețitului pictor, mereu însoțit de o sticlă de alcool, sub pretextul citirii autobiografiei, a finalizat prin căsătoria fericită, neprevăzută dintre cei doi. După introducerea în etapele marcante ale personajului fenomen, viitorul acestuia rămâne deschis, la interpretarea vizionatorului, sugerând însă o fericire conturată prin umorul negru, prin ușurința acceptări propriei sorți, până la decesul stupid prin înecare, la vârsta de doar 49 de ani.
Într-un rol dificil, care nu și-ar putea dovedi complexitatea doar prin reproducerea dificultății în vorbire ori în mișcare a bărbatului imobilizat în cărucior, excepționalul Daniel Day-Lewis înțelege profunzimea caracterului lui Christy, manifestând interiorul contrastual printr-o actorie ireproșabilă, preluând personajul, ajuns la vârsta de 17 ani, de la de lăudatul actor copil Hugh O’Conor, în rolul pictorului, până la remarcarea sa artistică.
Un tribut adus atât controversatului pictor, sfidător de îngrădiri medicale ori mentale, care realizează prin piciorul său stâng o artă greu de egalat, cât și prominentului tânăr actor, aflat la începutul unei cariere definitorii pentru industria cinematografică, regizorul Jim Sheridan, alături de scenaristul Shane Connaughton construiesc mai mult decât o biografie dramatică, stârnitoare de dramatism, prin îmbinarea cinismului irlandez și a spiritului rebel popular; ei conturează un adevăr fascinant prin al său caracter neașteptat, cotidian, deținător al normalității totuși prin suprinderea sentimentelor pure, umane, comunale.
Articol apărut în blogdefilm.ro.
R: Jim Sheridan, SUA, 1990, 103 minute
Distribuție: Daniel Day-Lewis, Brenda Fricker, Alison Whelan