Un repertoriu de replici ironic, ritmat, aflat în concordanță cu nuanțele de gri ale imaginii vizuale, redat într-un mod natural, de efect.
În 1949, proaspăt eliberat de pericolul iminent al celui de Al Doilea Război Mondial, dar încă sub presiunea repercusiunilor, adaptarea nuvelei antisemite a lui Roy Horniman (Israel Rank: The Autobiography of a Criminal) suferă o reinterpretare dramatică din punct de vedere contextual, devenind astfel una dintre comediile considerate de cea mai înaltă calitate în cinematografia engleză. Cum este vorba de națiunea definită prin al său umor negru, de aici și atributul de “englezesc”, Kind Hearts and Coronets dispune de un repertoriu de replici ironic, ritmat, aflat în concordanță cu nuanțele de gri, niciodată de pur negru ori alb, ale imaginii vizuale, redat într-un mod natural, de efect, prin simplitate, inocență. Regizorul notoriu prin acest titlu, după ce și-a început cariera printr-o peliculă horror (Dead of Night, 1945) face apel la comic pentru a critica morala juridică, dreptatea și naivitatea stupidă a autorităților. Cu un istoric personal complicat, homosexualitatea fiind încă un tabu peste care nu se putea trece, intelectul lui Robert Hamer împărtășește finalul tragic, provocat de alcool, a doi dintre membrii familiei D’Ascoyne.
Având contextul realității creatorului în fundal, putem trece la observarea producției sale care, în ciuda simetriei dintre epilog și prolog, filmul deschizându-se cu propriul final și soarta protagonistului fiind deja bătută în cuie, dezvăluie o abundență în mister, concluzia trasă fiind totalmente imprevizibilă. Redată la persoana întâi, personajul principal, eroul mai degrabă antagonist introduce publicul în a sa poveste de viață, de la cap la coadă, citindu-și memoriile. Louis Mazzini (Dennis Price) crește involuntar complexat de măritișul mamei sale (Audrey Fildes), membră a unei familii înstărite, de renume, cu un cântăreț italian ambulant, fiind astfel dezmoștenită. Fiecare cerere a unui sprijin din partea familiei îi este refuzată, ba chiar și dorința de a fi înmormântată în cavoul acesteia. Înverșunat de lipsa de umanitate din partea rudelor și înrăit de sacrificiile pe care mama sa văduvă a fost nevoită a le face, în fața sărăciei, acum adultul Louis planifică răzbunarea mortală împotriva familiei, cu scopul de a i se atribui titlul de duce, pe care el crede că îl merită, fiind moștenitorul cel mai sacrificat. Obstacolul principal îl reprezintă cei 12 pretendenți aflați înaintea sa, precum și spontaneitatea vieții, nașterile putând avea loc în orice moment. Louis nu ezită însă și, prin a sa carismă, prin – de admis – superioritate intelectuală, strategică, profită de siguranța oferită de bunăstarea financiară și renumele familiei D’Ascoyne, eliminând membrii cu ușurință, rând pe rând. Mila și remușcarea sunt înlocuite de remarci umoristice, Louis considerând uneori a ușura prin moarte soarta victimelor martori, mai exact destinul de a intra în contact cu meschinăria familiei burgheze.
Cochetând cu feblețea sa din copilărie, Sibella (Joan Greenwood), care îi refuză cererea de logodnă, când încă este un simplu angajat la magazin, protagonistul nu ezită în a-și admite pasiunea văduvei Edith (Valerie Hobson), fosta soție a nepotului Ascoyne. Odată ce observă inevitabila ascensiune în rang a prietenului din copilărie, Sibella regretă în lacrimi, scandalos, căsătoria cu Lionel, un presupus amic înstărit din cercul lor, profitând de sensibilitatea care este atribuită sexului frumos. Sibella își declară încă de la început diabolicul din spatele chipului atrăgător, fiind o opoziție completă a blândei, naivei Edith. Acesta din urmă, chiar și când îi este amenințată viața, când răzbunarea tinerei nu are limite, este vrăjit de curajul și ambiția ei, poate, de i-ar mai fi fost dată posibilitatea alegerii, voind a-și petrece restul vieții cu ea. Cu siguranță însă, căsătoria Sibellei cu Lionel nu a reprezentat o piedică în relația lor amoroasă, ba chiar a întărit interesul pretendentului la titlul de duce.
De aclamat este și interpretarea actorului Alec Guinness, care aduce la viață pe fiecare membru al familei D’Ascoyne, fie ei și feminini, indiferent de vârstă, atribuindu-i familiei atât aroganța și indiferența criticate subversiv prin figurile preotului și a ducelui, cât și umanitatea transpusă în bancher, singura victimă la a cărui soartă nu contribuie prea mult Louis.
Kind Hearts and Coronets primește autoritate asupra deteriorării provocate de timp, fiind o comedie imortală care dezvelește atemporalul defect al societății: rapiditatea și lipsa de logică în luarea unei decizii, fie și atunci când în joc este pusă nu doar libertatea, ci și viața unei ființe umane. Louis Mazzini devine astfel, în ciuda faptelor sale criminale, un antagonist admirat de vizionatori, al cărui destin incert se schimbă de la o clipă la alta, un vinovat care fie scapă, în ciuda actelor sale ireversibile, fie este condamnat pe nedrept.
Articol inițial apărut în blogdefilm.ro.
R: Robert Hamer, SUA, 1949, 106 minute
Distribuție: Dennis Price, Alec Guinness, Valerie Hobson