Nominalizat la Oscar, deja câștigător al Globului de Aur și, din fericire, de vizualizat în prezent în cinematografele din țară, producătorul filmelor Skyfall (2012) și Revolutionary Road (2006) Sam Mendes produce, subiectiv vorbind, una dintre cele mai inedite opere de artă ale acestui deceniu, un spectacol imersiv, o reproducere a haosului, al maleficului uman, pe o superbă scenă în flăcări spulberată. Un succes cinematografic, titlu atribuit în special prin tehnica dificilă de a produce iluzia unui singur cadru, întrerupt de o scurtă pauză, de un întuneric mort, separator al preludiului de epilog, putând împărți astfel filmul de o oră și 59 de minute pe trei planuri. Tehnica nu se dovedește a fi nouă, Birdman (2014), precum și capodoperele lui Kubrick, ori primul sezon al magnificului True Detective atrăgând deja prin ea, efectul șocant nepierzându-și însa ca atare din efect.
Pe teritoriul epuizat de orice formă de speranță ori viață, un odată înflorit teritoriu francez, acum aflat în ruina masacrului Primului Război Mondial, doi tineri, aproape adolescenți soldați englezi sunt trimiși pe drumul sinuciderii, pentru a livra urgentul mesaj salvator de mii de vieți. Blake (Dean-Charles Chapman) și Schofield (George MacKay), două interpretări marcante, pășesc pe teritoriul „niciunui om“, în spațiul lipsit de legile moralității, unde glonțul dictează, cu scopul de a avertiza alt batalion de ambuscada nemțească în care cei din urmă sunt pe cale a păși. Fratele lui Blake fiind locotenent în acest batalion, tânărul nu are nicio reținere în a își risca viața, Schofield ajungând victima aleasă inconștient de prietenul său. Cei doi însă nu parcurg călătoria definitoare de vieți de unii singuri, camera autoritară, prezența divină, omniprezentă și atotcunoscătoare a acesteia neluând o pauză din a observa. Efectul pe care unica prezență a acesteia o produce este sufocant, o montare, o îmbinare de cadre ori întreruperi neexistând, totul fiind redat obiectiv din a ei perspectivă, vizionatorii trăind fiecare clipă consecvent cu protagoniștii, cu a lor conștient și nu înainte sau după el. Fiecare se află sub controlul ochiului digital, aceasta căpătând, asemenea regizorului, rolul decisiv, publicul fiind lipsit de această putere în totalitate.
Bazat, desigur, pe evenimente reale, veridicitatea este întărită și mai mult de poveștile auzite de regizorul Sam Mendes de la bunicul său, filmul apărând ca un tribut pentru eroul care a inspirat personajul lui Schoefield. O reproducere a măcelului provocat de om, un terestru acoperit de cadavre, sterp și ars, de nedescris prin limbaj, scene spectaculoase, ruinele franceze dând impresia unui podium de întinderi masive. Muzica monumentală, amintind de coloana sonoră din capodopera Dunkirk (2017) oferă vizualului trăsături hiperbolice, „epilogul“ fiind introdus prin probabil una dintre cele mai revoluționare cadre din industria cinematografică, dovedind puterea îmbinării sunetului cu jocul de lumini, de umbre.
Tensiune constantă, pericol de moarte aflat la fiecare unghi; protagoniștii nu mănâncă, nu dorm, nu se așează, aflați într-o fugă continuă, contra cronometru, filmată inepuizabil. Este imposibilă detașarea, suferința înrădăcinată în realitate și reprodusă pe chipurile caracterelor nu iartă un subconștient al publicului, filmul devenind o experiență interactivă, asemenea unui performance redat în timp real.
Puternic concurent la premiile Academiei, cu un repertoriu de actori elitist, de la Benedict Cumberbatch la Colin Firth și Andrew Scott, cu siguranță o experiență memorabilă, de neratat, 1917 nu poate fi considerat mai puțin decât capodopera unei generații.
Articol apărut în ediția print a săptămânalului BanatulAzi din 22 ianuarie 2020.
R: Sam Mendes , USA, 2019, 119 minute
Distribuție: Dean-Charles Chapman , George MacKay, Daniel Mays, Colin Firth