Prin apelarea la un control absolut asupra oglinzii înșelătoare pe care o reprezintă chipul uman, iconicul Robin Williams își demonstrează furtuna interioară, dureros de privit în caracterul complex adus la viață în anul 2002. Sub o lupă netemătoare în a diseca, regizorul Mark Romanek conturează drama pshiologică One Hour Photo pe o bază îmbinătoare de perspective, supraveghind atât psihicul protagonistului, cât și ochiul fotografic, în același timp având în vedere impactul acestuia asupra societății.
Realizând claustrofobie paradoxală în incinta vastului capitalism și utilizând coloritul precum metafore creatoare de stări de sine, Romanek își sacrifică eroul, metamorfozându-l într-un maniac imprevizibil, lipsit de limite, producând astfel o analiză pătrunzătoare, cu atât mai mult cu cât ea este subversivă, asupra contemporanului devorator. Prin referința la ontologia fotografiei, dispozitivul tehnic devine o armă incriminatoare, snapshot-ulavându-și originea în vânătoare, amintind de împușcare victimelor fără de apărare, din simplă pasiune. În ciuda acestui fapt, stabilirea unui verdict se lăsă dificilă în cazul lui Sy, intenția din spatele actului ridicând mai mult întrebări de moralitate decât de domeniul justițiar, împingând însă limitele decenței și ale intimității la o extremă de netolerat. Observând pericolul unei atasării exagerate și, în principal, a fenomenului aflat încă în masivă expansiune al distriburii, concomitent cu cel al urmăririi sferii private individuale prin intermediul fotografiei, extrapolat prin apariția rețelelor de socializare, Romanek ridică semne de exclamație încă din anul 2002.
Fixist în ordine și rutină, managerul biroului de developări Seymour Paarish trăiește din și pentru profesia sa, printr-o pasiune a cărei cauze ascunse în subconștient e posibil a fi dezvăluită pe parcurs. Închis în artificial luminatul complex comercial Sav-Mart, definit prin a sa goliciune în esență și producere în masă a identicului, a conformului neieșit din tipare, Sy apare drept angajatul ideal: izolat, punctual, cu un zâmbet omniprezent în întâmpinarea clienților, o uniformă imaculată și care nu pierde timpul în angajări inutile în socializare. Masca este însă ușor fisurată, afinitatea pentru familia Yorkin, a cărei poze le developează de ani buni devenind obsedantă și trimițându-l în stări de meditație. Reprezentată predominant prin fotografii, pe care Sy le developează mereu în dublu exemplar, o copie urmând a ajunge pe peretele său din apartamentul minuscul, familia Yorkin pare scoasă din reclame comerciale: soții atrăgători și fiul inteligent și cu rezultate la fotbal. Visând la a deveni un membru al familiei, angajatul se visează drept unchiul Sy, ajungând a o urmări pe soția Nina (Connie Nielson) și a supraveghea locuința fermecătoare, contrastuală cu ale sale camere din bloc, vizualizându-se plimbându-se pe holuri. Pătrunderea în sfera intimă a familiei și joaca de detectiv aduc la iveală detalii tulburătoare și conflicte personale care îl împing pe protagonist în a prelua firele manipulante și a încerca a modifica cursul vieții cuplului, conform propriilor reguli. Considerându-se inocent, scopul său fiind doar acela de a face poze, Sy ajunge a își sacrifica libertatea, atât din dragoste pentru tânăra mamă, cât și pentru obsesia halucinantă cauzată de mediul fotografic.
Amintind inevitabil de indivizibilele, neutralele încăperi de pe nava din a lui Kubrick 2001: A Space Odyssey (1968), cadrul monoton al complexului comercial, care ar trebui a se arăta domestic și primitor, Sy tulburând pacea iluzorică prin izbucnirile sale, devine sufocant în ciuda deschiderii, cu rafturi dispuse obsedant de simetric pe holuri aparent infinite. În același mod, laboratorul chimic de developare, încăpere mistică, producătoare de amintiri prețioase, imortalizate în timp, este cuprins de un roșu aprins, turbat, otrăvitor în mâinile persoanei nepotrivite. Angajatul exemplar, acum tulburat de coșmaruri repetitive începe a dispune semne de clacare, în ciuda chipului imobil, a ochiilor care pot sugera doar singurătatea profundă. În ciuda amabilității îmbinate cu milă, membrii Yorkin încep a suspecta familiaritatea angajatului, acesta rămânând totuși o aparență a inocenței, până în clipa finală.
Atât imaginația regizorului, cât și intelectul geniului actor accentuează fragilitatea aparențelor în care societatea se odihnește încă de la începutul stabilirii unei noțiuni a ce poate semnifica aceasta, One Hour Photo redând importanța pe care dorința capturări prezentului și combaterea mortalității o poate avea asupra psihicului uman. Sosind concomitent cu extazul imediat, lărgirea sferii private și îngăduirea permiterii necunoscutului, a exteriorului în propria viață are iremediabil urmări toxice, construind astfel noi înțelesuri și abolind vechi norme. Filmul iconic, în ciuda atenției relativ slabe, capturează eclipsant întrebări complexe, performanța lui Williams rămânând una dintre cele mai prețioase și semnificative pentru industria suferindă.
Articol apărut în ediția print a săptămânalului BanatulAzi din 21 mai 2020.
R: Mark Romanek, USA, 2002, 96 minute
Distribuție: Robin Williams, Connie Nielsen, Michael Vartan